Cooperarea între statul român și statul german a reprezentat, de-a lungul timpului, un domeniu de mare importanță atât din perspectiva clasei politice, cât și a societății civile din România.

Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German este o organizație non-profit care a fost fondată de personalități publice atât din România, cât și din Germania. Are scopul de a oferi o platformă pentru schimbul româno-german pe probleme culturale, sociale, economice și științifice la orice nivel, atât național, cât și organizațional.
.jpg)

Scopul asociației este de a promova și întări cooperarea româno-germană prin dialogul constant cu instituțiile de stat și private din România și Germania.







Pentru relansareainvestițiilor sunt necesare în primul rând predictibilitatea, urmată de stabilitate.

În anul 2025, Germania și România sărbătoresc 145 de ani de relații diplomatice – un jubileu care onorează nu doar profunzimea legăturilor

Ediția 2026 a Festivalului Săptămâna Haferland a găzduit, ca în fiecare an, reuniunea anuală