Sâmbătă, 8august 2026, Criț
Ediția 2026 a Festivalului Săptămâna Haferland a găzduit, ca în fiecare an, reuniunea anuală a Forumului de Cooperare Bilaterală Româno-German (FCBRG), organizație fondată cu scopul dea menține dialogul pe teme economice și culturale între cele două state. La reuniune, alături de domnul Michael Schmidt și de E.S. Emil Hurezeanu, au fost prezenți președintele Senatului, E.S. domnule Mircea Abrudean, ambasadoarea Austriei la București, E.S. Ulla Krauss-Nussbaumer, și ambasadorul Israelului la București, E.S. Lior Ben Dor, alături de membri ai Guvernului și ai Legislativului de la Berlin.
De asemenea, la dezbateri au mai participat E.S. Gunther Krichbaum, Ministru de Stat pentru Europa în cadrul MAE al Germaniei și președinte al Forumului Germano-Român, E.S. Adriana Stănescu,ambasadoarea României la Berlin, precum și domnul Bernd Fabritius, Însărcinat al Guvernului Federal pentru imigranți de origine germană și minorități naționale.
Tema centrală a reuniunii din acest an s-a concentrat pe intensificarea legăturilor directe între comunitățile din cele două țări și valorificarea diasporei române ca punte de legătură. Potrivit datelor prezentate de E.S. Adriana Stănescu, în Germania trăiesc în prezent circa 909.000 de români, numărul acestora ajungând la aproximativ 1,2 milioane dacă sunt luate în calcul și persoanele cu dublă cetățenie. În acest context, domnul Fabritius a evidențiat faptul că comunitatea română reprezintă cel mai numeros grup etnic non-german din landul Bavaria.
O concluzie principală adiscuțiilor a fost avansată de doamna Oana Krichbaum, președintele Societății Germano-Române din Pforzheim, care a declarat că, raportat la aceste cifre,este momentul să se înceapă demersurile instituționale pentru ca limba românăsă fie disponibilă în sistemul de învățământ din Germania.
În privința cooperării instituționale, președinții celor două platforme (FCBRG și Forumul Germano-Român), E.S. Emil Hurezeanu și E.S. Gunther Krichbaum, și-au propus să organizeze o agendă de contacte mai strânse între București și Berlin. Totodată, domnul Michael Schmidt a reafirmat în cadrul întâlnirii din 8 august că patrimoniul cultural reprezintă o resursă esențială pentru dezvoltarea locală, iar E.S. Gunther Krichbaum a subliniat importanța parteneriatului direct, arătând că „Europa suntem noi atunci când lucrăm împreună, nu birocrația”.
În perioada 2015-2025, Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German a fost condus de către domnul Andrei Pleșu, distinsă personalitate a vieții publice și intelectuale din România. Începând din acest an, activitățile organizației sunt conduse de către E.S. domnul Emil Hurezeanu. Forumul Germano-Român a fost creat în anul 2000, sub conducerea proeminentului politician german Susanne Kastner, ca mijloc de stimulare civică și societală pentru cooperarea dintre cele două state. Din 2019, Forumul este condus de E.S. domnul Gunther Krichbaum, care ocupa la data respectivă funcția de președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag. Prin tradiție, președinții celor două forumuri sunt persoane publice marcante, în timp ce pozițiile de vicepreședinte sunt ocupate de ambasadorii în exercițiu de la București și Berlin, respectiv Adriana Stănescu și Angela Ganninger.




